Compartimentul pentru Relatia cu Mediul Socio-Economic
Contact
Adresa: Str. Memorandumului, nr. 28, Sala P4, Cluj-Napocaa
Telefon: 0264 202 371
Email: mediul.economic@staff.utcluj.ro
Anunturi/Notificari
Arhiva anunturi
UTCN, participare remarcabila la Cluj Innovation Days, 24-26 mai 2023
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a luat parte, în perioada 24-26 mai 2023, la evenimentul anual Cluj Innovation Days, ajuns la cea de-a XI-a ediție. Consacrat pentru susținerea și promovarea inovării, antreprenoriatului și colaborărilor din industrie, evenimentul contribuie cu succes la transformarea digitală atât în Cluj, cât și în regiune.
Ediția din acest an s-a remarcat prin lansarea Hub-ului European de Inovație Digitală pentru Societate (DIH4Society), un ecosistem condus de patru membri: Cluj IT Cluster, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea și Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud. Hub-ul DIH4Society aduce împreună peste 50 de parteneri, cu reprezentanți din diverse domenii, precum furnizori de soluții tehnologice, universități, centre de cercetare, clustere, camere de comerț și industrie, membri EEN, asociații de IMM-uri, servicii de educație și de dezvoltare a afacerilor, bănci și actori financiari, alături de administrații publice și Agenția de Dezvoltare Regională NV. Hub-ul de Inovație Digitală reunește astfel membri cu experiență în inovare, transformare digitală și transfer tehnologic.
DIH4Society are drept obiectiv accelerarea transformării digitale a instituțiilor publice din administrație și sănătate, precum și a companiilor de producție, printr-o serie de acțiuni precum furnizarea de servicii de transformare digitală (inclusiv facilități de testare și de experimentare), transferul de expertiză și know-how, furnizarea de servicii specializate legate de utilizarea soluțiilor de securitate cibernetică, robotică și automatizări de procese, dar și furnizarea de cursuri de dezvoltare de competențe digitale avansate și consultanță pentru atragerea de finanțări pentru digitalizare din surse publice și/sau private.
În cadrul Cluj Innovation Days, Hub-ului European de Inovație Digitală pentru Societate a fost lansat în cea de-a doua zi a conferinței, la eveniment luând parte reprezentanți importanți ai partenerilor din proiect. Conferința a fost deschisă de discursuri ale următorilor invitați:
- Stelian BRAD, PhD (eng.), PhD (econ.), Președinte, CLUJ IT Cluster
- Vasile Țopa, Rector, Technical University of Cluj Napoca, reprezentat de Prorector Daniela Popescu
- Anca Dodescu, Prorector, Universitatea din Oradea
- Vasile Bar, Președinte, Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud
- Dragoș - Cristian Vlad, Președinte, Autoritatea pentru Digitalizarea României
- Emil Boc, Primar, Primăria Municipiului Cluj-Napoca
Din partea UTCN a luat cuvântul doamna Prorector, Prof.dr.ing. Daniela Popescu, afirmând implicarea și rolul major pe care universitatea noastră îl are în cadrul hub-ului și menționând punerea la dispoziția mediului economic a 14 laboratoare cu echipamente care vor ajuta companiile la testarea si experimentarea unor idei în zona inovațiilor digitale, precum și furnizarea unor module de instruire pentru companii și administrația publică în domeniul securității cibernetice, industriei 4.0 și transformării digitale. Alături de doamna Prorector, pe scena lansării DIH4Society au mai avut intervenții Anca Dodescu, Prorector la Universitatea din Oradea, și Vasile Bar, Președinte al Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, cu toții punctând proiectele întrevăzute pentru următorii trei ani în regiunea de Nord-Vest a României.
Participanții la lansarea proiectului DIH4Society, din 25 mai 2023, au avut ocazia de a testa facilitățile a peste 17 laboratoare din Cluj și regiunea de Nord-Vest a României, care își vor deschide ușile mediului de afaceri prin intermediul hub-ului.